Tu

Când inima tace, unde cauți iertare?

Când nu mai auzi bâzâit de licurici,

Cum îți păstrezi echilibrul?

Cum poți să nu amesteci lumini și umbre

Când picioarele tale nu mai recunosc drumul?

Vrei s-atingi idealuri, să risipești furtuni,

Să te-alungi din propria-ți clepsidră,

Să creezi un om nou, dar unde ești ,,tu”

Singurul pion ce lipsește de pe tabla de șah,

Îți intinzi mâinile spre cer , vrei izbăvire,

Dar uiți că ești trecut, prezent și viitor,

Cum poți înainta când te-ai alungat din tine,

Și ai zdobit tot ce-afost viu?

 

 

 

 

Incendiu

Simt cum venele-mi ard,

E incendiu in lumea ființei,

Inorogi aleargă buieștrii

În labirintul care se face scrum,

Unde se ascunde acum timpul?

Când ar trebui să vindece răni?

Speranțele ard senine,

Flăcări de vise venerează văpaia,

Ființa e mută,e  surdă..nu simte nimic

I s-au anihilat simțurile sub povara

Foculului care mistuie fiecare celulă,

Fiecare particulă de viață ,

Fiecare umbră de pași.

Simt efervescența clipelor

Care se dizolva în paharul vid ,

Ochii nu mai sunt oglinzi ale sufletului

Ci flăcări ce judecă  trupuri mute.

 

Măști

Nu caut răspunsuri

La întrebări rostite

De gurile mute

Ale cerului,

Azi vreau să nu simt!

Să fiu suflet mort

s-alerg pe cărările viului

picioarele să gonească

fără mine

Vreau s-asist la spectacolul florilor

S-aprind felinarele nopții

Ziua..

Așa.., un fel de ofrandă

Pe altarul creației

Acolo unde timpul e trup

Și trupul cenușă

Acolo unde ușile-nchid,

Pentru cei care caută,

Adevăruri

sculptate-n măști

Fără de viață.

Antidot

Închide geamul!

Afară-i mult prea frig

Pentru suflete silfide,

Și mult prea cald,

Pentru inimi de fier.

Izolează-ți ființa,

Afară-i epidemie de vid.

Nici apă să nu bei!

Vei sorbi prea multe frustrări,

Te vei intoxica de regrete.

Ajunează, nu te hrăni cu fantasme,

Călește-ți inima ca un fierar potcoava perfectă.

Fii bunatatea din râuri de alb,

Si-apoi, deschide larg geamul,

Și fii antidotul,

Pentru inimi ce cad.

Egoist

Ai răsturnat clepsidra,

Cu susul în jos, cu josul în sus..

I-ai ordonat să cearnă uitare doar pentru tine,

Fiecare strop să țeasă vise

În care doar tu să te regăsești

De câte ori, mii de glasuri, ți-au cerut..răbdare?

Doar o clipă,

Acel fior al salvării

Să le străpungă trupul,

Te-ai înălțat peste suflete ca un abur

De pe câmpiile proaspăt plouate,

Ca un fluture care se-nalță spre cer

Pentru a da slavă creației.

Album

Un cuvânt  a stăpuns

Granița gurii mele

Îmbătat de-o dorință nebună

De-a-ntâlni eternul.

 

O lacrimă a evadat

Din închisoarea ochilor mei

Orbită de lumină,

Mințită de-ntuneric.

 

O atingere a zburat

Din mâna stângă

Și a cuprins timpul,

L-a furat și l-a închis

În inima lumii.

 

O urmă a rămas

În spatele pașilor mei,

A fotografiat cărarea

Și-a pus-o într-un album,

Cu pagini de scrum și sclipiri de stele.

Unde te duci?

,, De altfel, variația, frumusețea vieții se datorează numai nuanțelor„ L.Tolstoi

Unde te duci?

Când te întorci?

Ține minte:

Să-mi aduci

Zăpada preferată!

Aceea din părul ei,

Ce încă strălucește

Neobosit de vremuri,

Aceea din ochii lui

Care mângâie timpul

Cerând recompensă…amintiri,

Da, Da!

Aceea din mâinile ei

Care mângâie vântul..

Și chipul trecutului mut,

Să nu uiți să te-ntorci

Dar tot pe-același drum

Pentru că doar acolo ninge

Și poți să simți

Zăpada mea sub ghete.